Încep să cred din ce în ce mai mult în fraza dintr-un cântec deja celebru în tabere: «n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit»
Am alergat în multe locuri vara aceasta și pot spune că m-am ales cu multe experiențe consistente. Am făcut multe fotografii și am filmat multe momente despre care nici n-am reușit să povestesc aici, pentru ca n-am găsit timpul necesar.
Astăzi, în ultima zi de vară, țin să împărtășesc un gând pe care l-am pus la inimă de ceva timp:
Oricâte locuri ai vedea și oricât de frumose ar fi, sunt nesemnificative dacă nu-i ai lângă tine pe cei dragi – despre care am aflat că nu sunt neapărat cei cunoscuți. Da, se poate. Se poate să întâlnești oameni care nu-ți sunt cunoscuți, dar pe care să-i simți aproape. Am simțit pe pielea mea. Există o firmitură comună, în inima fiecăruia, ce-i unește într-un întreg; ceva tainic, ce nu poate fi explicat și nu poate fi înțeles de oricine.
Omul chiar sfințește locul. Oamenii fac totul!
Locurile fără cei dragi – care nu sunt neapărat cei cunoscuți – sunt asemenea tablourilor fără culoare.
Antonie Șoptică mulțumesc pentru captură.
Alin Dezső 
Lasă un comentariu