Paula Pîntea este voluntar în Tabăra din Pridvorul Satului de mulți ani și aș putea spune că este model pentru mulți copii din satele Moldovei. Se dăruiește cu totul copiilor și echipei, motiv pentru care cu toții au ajuns să o numească „Mama Paula”. De la povestea primului atelier susținut și până la statutul de coordonator de echipă, despre parcursul ei, dar și despre ce înseamnă aceste tabere, vom afla în următoarele rânduri.
Cum a fost prima tabără în care te-ai implicat ca voluntar?
În prima tabără m-am implicat în 2017, în satul Rădeni, unde am primit „mână liberă” să fac ce atelier îmi doresc. Am ales să fac atelier de iconografie, ceea ce știam cel mai bine. A fost cel mai greu atelier pe care l-am făcut în viața mea! Țin minte că după a doua oră eram deja foarte descurajată pentru că îi avusesem pe cei mai mici. Copiii de la următoarea grupă, mai mari, mi-au spus: „Doamna, nici noi nu înțelegem ce trebuie să facem aici, dar vă desenăm flori. Vă rugăm nu mai fiți supărată!”. Am zâmbit. Asta a fost prima mea experiență ca voluntar în tabere.
Sursă foto: arhivă personală
„A fost interesant să mi se spună ‘La mulți ani!’ trei zile la rând.”
In 2021 ți-ai serbat ziua de naștere alături de echipa ta, în Tabăra din Pridvorul Satului, într-un sat la marginea Iașului. Cum te-ai simțit?
În 2021, și în 2019, și în 2020, și în 2022, mi-am serbat ziua alături de voluntari, în mijlocul copiilor din tabere. A fost interesant să mi se spună „La mulți ani!” trei zile la rând, din prima până în ultima zi de tabără. La un moment dat eram pe un deal cu toată tabăra, făcusem rugăciunea de seară cu copiii, și au venit mai mulți voluntari, au început să mă arunce în aer și să-mi cânte „La mulți ani!”. A fost un sentiment special. Uneori nu am avut cele mai frumoase amintiri de ziua mea, însă acum când știu că voi fi în tabere, știu că va fi de la sine minunat, pentru că sunt cu oamenii alături de care mă simt bine și de copiii care mă fac fericită.
Au trecut mai bine de 6 ani de când ești implicată în tabere socio-educative pentru copii. Care sunt diferențele între Paula de atunci și Paula de acum?
Diferențele sunt enorme. La începutul fiecărei tabere am aceleași emoții. Diferențele sunt că acum sunt mai conștientă de importanța muncii pe care o fac. Au trecut mulți ani și am primit multe confirmări din partea copiilor și oamenilor implicați. În taberele în care merg an de an, am văzut copiii crescând și efectiv îmi surâde inima de bucurie când mă uit la ei. Văd asta atât în rândul participanților, cât și al voluntarilor. Ei mă numeau „mamă” și, mai ales în ultimul an, m-am simțit ca o mamă care are grijă de ei.
Sursă foto: arhivă personală
„Cred că una dintre menirile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu este să oferim oamenilor din ceea ce ne-a dăruit El.”
Care a fost motivația ta cea mai mare pentru a te implica an de an în aceste activități?
De multe ori am răspuns diferit la această întrebare, însă un lucru clar am în minte mereu. Știu că Dumnezeu mi-a dat foarte mult. Multe oportunități, mulți oameni buni lângă mine care să mă ajute și mă simt datoare să ofer și eu oamenilor de lângă mine. Cred că una dintre menirile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu este să oferim oamenilor din ceea ce ne-a dăruit El. O simt ca pe o datorie. pentru că eu am primit mult, îmi doresc să ofer celorlalți cel puțin la fel de mult pe cât am primit eu.
Întâlnind mulți copii, ai auzit multe povești de viață. Este vreo poveste care ți-a rămas întipărită în minte?
Eram într-o tabără la mijlocul lui Iulie și deja eram puțin obosită. În prima zi de tabără, un copil s-a zgâriat la un genunchi și a venit la mine să-l pansez. Mi-a povestit că părinții lui l-au părăsit și locuiește cu bunica care este bătrână și destul de bolnavă. Zilele următoare deja își făcuse un obicei și venea la mine de mai multe ori să verific rana. În ultima zi, la focul de tabără m-a strâns în brațe și mi-a spus la ureche plângând „Ce fac eu fără tabără? Cine mai are grijă de mine?”. Cuvintele acestea efectiv au trecut prin sufletul meu ca o sabie. Nu știam ce să-i zic. Am avut câteva secunde în care am avut un gol imens. Pe urmă mi-a venit un gând și i-am spun că deși nu are o mamă lângă el, are o mamă la care se poate ruga și care îl va ajuta mereu: Maica Domnului. Îmi arătase cu o zi înainte că are cu el o iconiță cu Maica Domnului. Asta e una dintre poveștile care mi-a rămas în suflet.
Ai organizat și tabere în care părinții plătesc destul de mult pentru copii. Care sunt diferențele între acele tabere și cele de la sat, pentru copiii care nu își permit prea multe?
În cazul taberelor plătite, copiii participanți sunt mult mai expuși la contexte în care se pot dezvolta, la contexte în care pot merge să viziteze orașe, muzee, să meargă la piscină, să meargă la ski. La sate mi s-a întâmplat de foarte multe ori să găsesc copii mai entuziaști de lucruri obișnuite, pentru care poate nici eu nu sunt atât de entuziasmată, pentru că mi se par banalități. În orice tabără aș fi, îmi doresc și încerc să ofer aceeași bucurie și aceeași energie tuturor copiilor, fie că părinții lor plătesc să meargă în acele tabere fie că sunt gratuite.
Sursă foto: Arhivă personală
„Două zile întregi noi nu am mai avut brațele libere.”
Ce crezi că le lipsește cel mai mult copiilor și tinerilor de la sat?
Multor copii le lipsește iubirea și încrederea. Într-o tabără, în prima zi, copiii abia băteau palma cu noi, abia ridicau ochii să vorbească și pe urmă, văzând că noi voluntarii ne îmbrățișăm, au prins și ei încredere. Două zile întregi noi nu am mai avut brațele libere. Erau reticenți la început pentru că ei nu sunt învățați cu iubirea și nu o primesc în general. Mulți tineri îmi povesteau că au făcut la un moment dat o greșeală și simt că familia lor nu-i mai iubește așa cum o făceau înainte, că nu i-a iertat. Să simți lucrul acesta la 16 ani este un lucru dureros. Când te afli într-o asemenea situație ți-e greu să iubești, iar când va veni timpul să fie iubiți, nu vor înțelege ce se întâmplă și mereu vor căuta un motiv ascuns pentru care persoana cealaltă face acest lucru. Cred că ateliere de autocunoaștere pe care le facem în tabere sunt importante pentru că le arată tinerilor că toate lucrurile au o rezolvare, că ei au dreptul să simtă și să ofere emoții pozitive. Ei nu pot schimba situația de acasă, nu pot schimba familia pe care o au, dar își pot influența grupul de prieteni și pot schimba lucruri mici din viața lor.
De ce ai încuraja un tânăr să se implice într-o astfel de tabără?
Cred că primul lucru pentru care recomand este că poți să oferi oamenilor o parte din tine, din cunoștințele tale, din empatia ta, din iubirea ta. Noi oamenii ne dorim să facem bine, oricare ar fi convingerile și experiențele noastre. Aici este locul în care binele chiar înflorește și putem vedea asta de la evoluția proiectelor și a voluntarilor. Și mă uit și la evoluția mea. Dacă n-aș fi fost expusă la asemenea contexte, dacă n-aș fi început de la un atelier la care mă gândisem două săptămâni și pe urmă să ajung coordonator în câțiva ani, n-aș fi înțeles cât de importantă este munca de a dărui celuilalt. Au fost copii al căror nume abia îl știam și au venit la mine și mi-au spus „Eu vreau să fiu ca tine când o să fiu mare pentru că tu aduci bucurie.” Mi-am dat seama că am o responsabilitatea mult mai mare decât conștientizam la momentul respectiv.
Tabăra din Pridvorul satului este un proiect în care m-am implicat și eu mai bine de 5 ani. Sentimentul că fac ceva cu folos și dorința de a lăsa un ecou în viața copiilor de la sat m-au determinat să fiu pe drumuri în fiecare vară. În acest an proiectul își propune să ajungă în 130 de sate din zona Moldovei. Dacă vrei să contribui, să nu lași niciun copil fără vacanță, poți să faci asta prin înscrierea la Vânătoarea de comori sau printr-o donație directă.
Alin Dezső 
Lasă un comentariu