Observ cum curg declarațiile în mediul online despre evenimentul istoric de astăzi – Sfințirea Picturii Catedralei Mântuirii Neamului. Evenimentul ridică la fileu, pe agenda publică, problemele care ne dor cel mai tare în România.
Înțeleg nemulțumirile. Înțeleg frustrările. Mi-au apărut în feed și cu siguranță sunt întemeiate. Situații în care cei dragi nu au fost tratați așa cum meritau, ori noi am fost puși în situații neplăcute, fie am fost martori la minciuni, dureri și promisiuni neîndeplinite.
Lucrurile ar trebui să fie făcute altfel. Știm asta și știm că ar trebui să le facă alții.
Am fost în atelierul de mozaic și am remarcat o organizare exemplară. Peste 50 de perechi de mâini lucrau constant. Pentru mine asta e un exemplu real că în România se poate.
Totuși, ce ne facem atunci când pare că nu se poate? Ce putem face în afară de lobby și postări în online?
Avem răspunsurile în jur. Atâtea exemple în jur! Sunt oameni care s-au oprit din arătat cu degetul și au pus umărul la treabă. Oameni care prin puterea lor și a celor din jur construiesc case – Habitat for Humanity Romania, renovează secții întregi din spitale – Cetatea Voluntarilor Arad, îi ajută pe cei aflați în nevoi – HOSPICE Casa Sperantei, crează experiențe pentru sate întregi de copii – Tabăra din pridvorul satului, ajută la dezvoltarea tinerilor – Fundația Leaders și lista continuă.
Cred enorm în puterea schimbării, care pornește de la firul ierbii, de la fiecare dintre noi. Știu că lucrurile ar trebui să fie altfel acolo sus, unde e cea mai multă putere și, în același timp, știu că puterea este în fiecare dintre noi.
Atât de tare mă enervam în liceu, atunci când colegii spuneau „Nu-mi pasă!”, pentru că știam că mai târziu le va păsa.
Să ne pese. Și să nu lăsăm neajunsurile noastre să umbrească un eveniment admirabil.
Alin Dezső 
Lasă un comentariu