Aventură în Grecia: 9 zile, 4 avioane și 3 călători

„Alin, uite unde mergem anul ăsta!” și se aude o cunoscută melodie în greacă. Când mama mi-a spus că vrea să mergem în Grecia, m-am bucurat, mai ales că era vorba despre o vacanță împreună în afara țării, în adevăratul sens al cuvântului. După o săptămână mi-a spus că vrea să ajungă în câteva locații neapărat – câteva mănăstiri cunoscute de toată lumea. Mă uit pe hartă și văd că nu sunt tocmai aproape. Ok, încep research-ul pentru călătorie. Am combinat elementele care fac ca această țară să fie atât de specială: renumitele mănăstiri ortodoxe, bine cunoscutele plaje ireal de frumoase și „landmark”-urile de neratat. Și ne-a ieșit, deși mulți au crezut că e imposibil.

Datorită pasiunii mele pentru călătorii, am luat-o ca pe o provocare și am început să adun informații, să dau căutări în engleză și în română, să rezerv zboruri și cazări. Câteva luni mai târziu ne-am urcat în primul avion din București, cu destinația Corfu. Spun primul avion pentru că au urmat încă trei. În nouă zile am ajuns în patru insule grecești și, în final, în Atena.

Am ajuns de dimineață în Corfu, ne-am lăsat bagajele și am mers direct în buricul târgului, în Corfu Town, la Biserica Sfântului Spiridon. Întâmplător sau nu, ne-am nimerit lângă un grup de români care pășeau și ei pentru prima dată în acest lăcaș. Străzile înguste și pline de taverne ne-au ținut ocupați, iar când norii s-au adunat de ploaie ne-am adăpostit la un Gyros și o Moussaka adevărată.

N-am stat mult pe loc, că a două zi am ajuns din nou în aeroport și am zburat pentru prima dată cu un ATR, către Kefalonia. Faptul că am văzut marea din autobuz în drum spre cazare m-a făcut să nu-mi desprind ochii de pe fereastră. În acea după amiază am găsit masa din colțul unei taverne, cu priveliște la mare, despre care am scris aici.

A doua zi am pornit într-o adevărată aventură cu autocarul. Am traversat toată insula, de la sud la nord, pentru a ajunge la cea mai frumoasă plajă din Kefalonia, menționată chiar și în topurile europene: Myrtos Beach. Două ore jumate mai târziu ajungem. Apa de un albastru aparte, oameni puțini, peisaj spectaculos. Toate bune și frumoase până la partea cu norii întunecați, cu fluierul salvamarului și cu un vânt care s-a instalat într-un minut, parcă de nicăieri.

„Vă sfătuim să plecați pentru că vremea va fi tot mai rea” spune salvamarul. Era ora 13:00, iar noi aveam autobuz de întoarcere la 17:00. Când n-ai de ales, doar aștepți, iar când ai răbdare și speranță e posibil să nu fie chiar degeaba. Așa a fost și pentru noi. Soarele n-a vrut să ne lase și s-a arătat, însă când ne era lumea mai dragă și plaja se umplea, noi a trebuit să plecăm.

Următoarea zi am ajuns la Mănăstirea Sfântului Gherasim unde am simțit cu adevărat liniștea unei mănăstiri. În biserică, am intrat în peștera unde sfântul și-a petrecut o bună parte din viață. Sentimentul e greu de pus în cuvinte. Aer puțin, întuneric, liniște. Ne-am luat timp să admirăm toată frumusețea locului și apoi ne-am întors în oraș, direct la aeroport.

Următoarea destinație: Atena.

Au urmat patru zile în Atena. Am urmat pașii pelerinilor la Sfântul Efrem cel Nou, în Nea Makri, la Sfântul Ioan Rusul pe insula Evia și la Sfântul Nectarie pe insula Eghina, ne-am bălăcit în apropierea unui port, ne-am pierdut pe străduțele din cartierul Plaka și am urcat la Acropole. Pe deasupra mi-am sărbătorit și ziua de naștere la una dintre cele mai autentice taverne din piața Monastiraki.

Am schimbat metru, tren, autobuz, taxi, feribot și am mers pe jos. Genul aceasta de călătorii mă împlinesc și mă bucur că sora și mama mea au fost dispuse să spună „Da” unei asemenea aventuri. Uneori ne-am pornit la drum doar cu gândul de a ajunge la destinație, fără să știm exact modul în care vom ajunge pentru că nu aveam informații. Am mers din loc în loc, am întrebat și am aflat. Cred că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, totul se aliniază și dorințele ți se îndeplinesc.

Nu voi uita niciodată de apusul din feribot, ploaia de pe Myrtos, coborârea în grota Sfântului Gherasim, momentul în care am hrănit pescărușii și cum un străin mi-a cântat la mulți ani în greacă. Cele mai frumoase amintiri sunt cele împărtășite cu oameni dragi.