„Ușa se deschide. Sunt dusă într-un birou. Trei bărbați. Unul dintre ei vorbește. Mă întreabă dacă sunt de acord să-mi asum întreaga răspundere pentru orice delict pe care tatăl meu l-ar fi comis și pe care ancheta l-ar descoperi. Să semnez o declarație în acest sens și va fi imediat eliberat. Mi-au dictat un text. L-am scris. Sunt oare sinceri? Nu cumva este o cursă?
Din nou în carceră, pândesc toate zgomotele de pe culoare. Îmi ascut urechile, nimic. Nu mai aud nimic. […]
Au mai trecut două zile. Pe fiecare paznic care îmi deschide ușa îl implor să-mi spună dacă tatăl meu mai este acolo. Unul dintre ei îmi șoptește că a plecat. Sunt fericită. Mă împac cu frigul. Mă împac cu toate. Numai să-i lase pe ei în pace.”
Fragment din „Evadarea tăcută”, de Lena Constante – acuzată pe nedrept de comuniști și condamnată la 12 ani de detenție, în mare parte în izolare totală.
Dacă ai citit până aici înseamnă că ți-am stârnit curiozitatea.
Tocmai am citit acest fragment și mi-am adus aminte de un alt text văzut zilele trecute pe social media. Apreciat de peste 10.000 de oameni și share-uit de aproape 5.000. Începe cam așa: “Fii oaia neagră care refuză să fie pensia emoțională a părintelui care nu și-a construit o viață interioară”.
Sunt două perspective total opuse. Și totuși. Astăzi, Slava Domnului, nu mai e nimeni dus la carceră pe nedrept. Se spune că trăim în cea mai bună perioadă a istoriei noastre și totuși este perioada în care egocentrismul este antrenat sub nasul nostru. Iar cel mai trist lucru e că postarea aceasta te încurajează “să fii oaia neagră” în familia ta.
Înțeleg că sunt situații în care părinții sunt intruzivi, iar copiii sunt nevoiți să pună limite. Totuși, de la a seta limite sănătoase în relație și până la “fii oaia neagră” e cale lungă.
De ce oare Lena Constante, în orele de detenție, când simțea frigul în oase, foamea în stomac și avea buzele uscate de sete nu-și dorea decât să-și știe părinții și familia liniștiți? De ce se mai gândea la ceilalți când avea toate motivele să-și plângă singură de milă?
Rămâne întrebare deschisă.
Sper să reușim să ne învățăm lecțiile la timp, pentru că acele vremuri s-au dus cu mare greutate.
Alin Dezső 
Lasă un comentariu